Cod Natura 2000 – 9180*.
Pădurile „de surduc” (adică de văi înguste cu pereţi abrupţi) sunt un habitat forestier considerat rar şi deosebit de valoros. Acesta apare în Carpaţi în acele grupări montane unde relieful este abrupt, cu deosebire în masivele calcaroase şi conglomeratice, la altitudini de 800-1600 m. Astfel sunt munţii Bucegi, Trascău, Bihor, Metaliferi, Ceahlău, Rarău, Piatra Craiului etc., dar practic oriunde îşi fac apariţia cheile şi stâncăriile de calcar, pe clinele lor umbrite aceste pâlcuri de pădure sunt nelipsite.
Flora este destul de caracteristică dar trebuie să subliniem că fauna lor de nevertebrate este foarte bogată în specii rare şi endemice, ceea ce face ca acest tip de habitat să fie declarat prioritar.
Torenţii cu pat abrupt dar şi brânele mai largi şi umbrite din munţii stâncoşi, uneori versanţi întregi pe substrat de stâncă sunt arealele unde putem găsi pădurile de surduc. Întâlnim aici patru specii dominante de arbori, acestea fiind (în proporţii variabile) frasinul, paltinul de munte, ulmul de munte şi teiul pucios. Desigur, nu sunt specii proprii acestui habitat dar formează compoziţii absolut specifice lui.
Deseori apar exemplare diseminate de fag, paltin de câmp, brad, tisă, molid.
Dintre arbuşti menţionăm specii de pădure precum cornul (deosebit de frecvent), salba moale, caprifoiul negru sau de stâncării, precum şi cununiţa albă (taula de stâncă), măcieşul fără spini, cotoneasterul, adesea ienupărul târâtor (cetina de negi), sorbul grecesc. Există în partea de vest a Carpaţilor şi două specii endemice, sorbul dacic (în Apuseni) şi sorbul lui Borbas (în Banat).
Plantele ierboase sunt adesea de talie înaltă şi există câteva specii considerate deosebit de caracteristice pădurilor de surduc precum pana zburătorului (sau lunaria), telekia (iarba mare), feriga limba soacrei (sau filitis), feriguţa de stâncă fragilă, slăbănogul, cruciuliţa de pădure, stânjenelul de stâncă, iarba ciutei (margareta aurie de pădure), lipicioasa de stâncă (moehringia), ferigile polistihum.
