Lynx lynx (Râs)

Cod Natura 2000-1361.
Regnul Chordata, clasa Mammalia, ordinul Carnivora, familia Felidae.
Capul şi trunchiul au 80-100 (rar 130) cm, coada 11-26 cm, înălţimea în dreptul umerilor 60 cm; greutatea este de 35-40 kg. Buza superioară are mustăţi din peri lungi şi băţoşi. Blana are peri deşi şi moi, alungiţi pe laturile capului, cu aspect de “favoriţi”. Culoarea variază după vârstă, anotimp şi individ. În mod obişnuit este sur-roşiatică, dorsal pătată cu alb şi cu numeroase punctişoare roşii sau sur-întunecate pe cap, spate şi gât. Partea ventrală, partea anterioară a picioarelor, partea de sus a gâtului, buzele şi partea din jurul ochilor sunt albe. Faţa este roşcat deschis, cu urechile albe în interior, cu o dungă neagră sau cafenie pe laturi. Coada de la vârf până la jumătate este neagră, către bază neclar inelată. Vara, blana este mai mult roşcată, cu peri scurţi; iarna e mai sură şi cu peri mai lungi, femela fiind mai roşcată şi cu favoriţii mai scurţi. Ghearele sunt retractile şi ascuţite, de 4-6 cm.
Este carnivor, prădător şi teritorial, iar teritoriul lor ocupă peste 100 km², însă speciile europene au teritoriul limitat din cauza activităţii umane. Predominant nocturn, este singuratic şi retras, foarte agil şi feroce. Consumă numai hrană proaspătă, la mare nevoie şi hoitul ucis de el. Atacă ciute de cerbi, căprioare, cocoşi de munte, iepuri şi chiar oi, juncane; când atacă, rupe arterele şi linge sângele; din corp mănâncă mai mult ficatul, rinichii, inima. Împerecherea are loc în februarie. Fiindcă sunt animale solitare, împerecherea nu are loc la fiecare an.
Atacă dacă este provocat sau rănit de om.
Este un animal exclusiv carnivor, consumând cu precădere animalele vânate de el, de la păsări până la animale de talie mare (viţei de cerb). Este un animal solitar, nocturn, bun călărător, foarte prudent şi retras, întâlnirile cu el fiind rare şi neaşteptate. (Cotta et al., 2008, Cenuşă, 2009).
Râsul este o specie nordică, montană, la noi prezentă în Carpaţii Orientali. De-a lungul Carpaţiilor există o populaţie mare (aprox. 2000 indivizi), dar ameninţată, izolată şi nestabilă a acestor feline.