Bombina variegata (Buhai de baltă cu burta galbenă)

Cod Natura 2000-1193.
Regnul Chordata, clasa Amphibia, ordinul Anura, familia Discoglossidae. Este o broască fără coadă, cu corpul aplatizat, capul mare, spate cafeniu pământiu. Trăieşte de preferinţă în ape stătătoare apărând pe maluri dimineaţa şi către seară. În octombrie noiembrie adulţii se ascund în nămol sau în sol pentru iernare (Cenuşă, 2009).
Are corpul de dimensiuni mici, lungimea 4-5 cm. Corpul este aplatizat, capul mare, mai lat decât lung, botul rotunjit. Pupila e triunghiulară sau în formă de inimă. Cuta gulară este slab conturată. Negii de pe partea dorsală, la masculi, au un spin cornos negru puternic, înconjurat de numeroşi spini mici şi ascuţiţi. Negii nu sunt grupaţi sau dispuşi simetric. Pielea pe abdomen aproape netedă. Pori mici, izolaţi, răspândiţi şi pe partea inferioară a membrelor şi foarte numeroşi pe talpa piciorului. Secreţia glandulară este extrem de toxică. Masculii se deosebesc de femele printr-o formă mai zveltă a corpului. Calozităţile nupţiale sunt bine dezvoltate şi prezente aproape toată vara, vizibile şi pe perioada hibernării. Nu posedă sac vocal.
Spatele este cafeniu-pământiu sau cenuşiu, gălbui sau măsliniu mai mult sau mai puţin amestecat cu negru. Coloritul este foarte intens, fiind folosit ca mijloc de avertizare asupra toxicităţii. Lateralele sunt cenuşiu-albăstrui, vârfurile degetelor sunt galbene. Mormolocii au abdomenul cenuşiu-albăstrui, împestriţat cu puncte mari, negre-albăstrui. Palmele şi tălpile sunt galbene sau portocalii.
Este o specie cu activitate atât diurnă cât şi nocturnă, preponderent acvatică, euritropă. Este sociabilă, foarte mulţi indivizi de vârste diferite putând convieţui în bălţi mici. Hrana constă din insecte, viermi, moluşte mici, terestre şi acvatice. Trăieşte de preferinţă în smârcuri, în ape stătătoare, apărând pe maluri dimineaţa şi către seară. Prin octombrie-noiembrie se ascund în nămol sau se îngroapă în pământ, pentru iernare. Este o specie rezistentă şi longevivă, iar secreţia toxică a glandelor dorsale o protejează foarte bine de eventualii prădători. Este întâlnită aproape pretutindeni unde găseşte un minim de umiditate, de la 150 m până la aproape 2000 m altitudine. În România este prezentă pretutindeni în zona de deal şi munte, mai frecvent în Munţii Apuseni şi Podişul Transilvaniei.