Cod Natura 2000 – 9260.
Este un habitat forestier larg răspândit în arealele submediteraneene, prezent la noi numai insular în Munţii Igniş-Gutâi, Munţii Zarand, Munţii Banatului, Dealurile de Vest, Munţii Vâlcan, Munţii Căpăţânii, Cozia.
Solurile sunt profunde, bine aerisite, cu umiditate echilibrată, de tipul luvisolurilor şi cambisolurilor eutrice. Uneori, în substrat este prezent calcarul masiv, motiv pentru care unele insule din acest tip de habitat pot fi întâlnite şi pe rendzine.
Speciile dominante sunt castanul comestibil, gorunul şi gorunul auriu. Alături de acestea apar frecvent teiul pucios, teiul argintiu, nucul (în sud), jugastrul, paltinul de munte, fagul, carpenul, plopul tremurător, cireşul sălbatic.
În stratul arbustiv speciile sunt comune, respectiv păducelul, murul, lemnul câinesc, caprifoiul roşu, călinul, măcieşul, alunul, cornul, sângerul, salba moale etc. În stratul ierbos sunt frecvente drobiţa, lisimahia punctată, mărarul de munte, şopârlaiţa medicinală etc.