Cod Natura 2000-1188.
Regnul Chordata, clasa Amphibia, ordinul Anura, familia Discoglossidae. Specie aproape ameninţată.
Corpul este îndesat, turtit, de dimensiuni mici, lungimea 4 – 5 cm. Capul este relativ mic, având lungimea egală cu lăţimea, cu botul rotunjit. Ochii sunt foarte proeminenţi, având pupila triunghiulară. Dorsal tegumentul este foarte veruculos, acoperit cu numeroşi negi, rotunzi sau ovali, având un punct negru central. Cuta gulară este distinctă. Este prezentă estul Europei, din Danemarca şi sudul Suediei în vest, Cehia, Serbia şi Dunărea în sud, în Rusia până aproape de Urali. În România este prezentă pretutindeni în zonele de şes: Câmpia Română, Bărăganul, Dobrogea inclusiv delta, Crişana, Podişul Transilvaniei şi Podişul Moldovei. Reproducere prin aprile-mai, iar în condiţii favorabile de mediu se poate repeta în august. În timpul reproducerii, masculii orăcăie, în special seara şi noaptea, în cor, într-un tempo caracteristic și femelele răspund prin sunete uşoare, slabe. Se hrăneşte cu insecte, melci mici şi viermi.
În bazine stătătoare mari şi mici, permanente sau temporare (lacuri, bălţi) dar şi ape curgătoare nu foarte mari unde se reproduce.