Cod Natura 2000 – 7220*.
Are întotdeauna o extindere mică, fiind asociat altor habitate de naturi foarte diverse. Pentru apariţia izvoarelor petrifiante cu formare de travertin este necesar să existe condiţii geografice particulare, respectiv masive calcaroase, fenomene vulcanice care să genereze izvoare cu apă caldă acidă, aceasta dizolvând rapid calcarul şi redepunând-ul sub formă de travertin (tuf calcaros).
Adeseori acesta se mulează încet peste plantele din comunităţile din apropiere petrifiindu-le, de unde şi numele habitatului.
La noi în ţară asemenea situaţii sunt deosebit de rare şi apar la scară mică. Totuşi, accepţiunea ecologică a habitatului este mai largă, extinzându-se la toate izvoarele din arealele muntoase stâncoase, cu apă ce se prelinge pe suprafaţa rocii în permanenţă şi unde se găsesc perniţe întinse de muşchi de pământ ce cresc direct pe stânca nudă, în primul rând specia caracteristică Cratoneurion.
Din acest punct de vedere, habitatul este frecvent în Carpaţii Româneşti. Muşchii de pământ ataşaţi de stâncile ude ajung şi la 40% din biomasa habitatului, la care se adaugă pinguicula comună, saxifraga stelată, opaiţa mică, calcea calului, splinuţa aurie alpină, vărzuţa amară, pufuliţa nutantă, mărarul păros, toporaşul galben etc.
Specia caracteristică pentru Europa Centrală şi de vest, Cohlearia de Pirinei (la noi fiind prezentă o subspecie endemică), este foarte rară în Carpaţi.