Cod Natura 2000 – 3240.
Este un habitat care în Europa Centrală şi nordică apare în etajul şi zona boreală (a molidului sau de taiga) în luncile râurilor, pe când la noi în ţară este plasat la o altitudine mult mai joasă, mai ales în ceea ce priveşte comunităţile de salcie argintie.
Acestea sunt cantonate în Subcarpaţii Curburii, habitatul extinzându-se în lungul râurilor din Câmpia Română estică şi din Moldova de sud (unde dominanţa este asumată de cătina albă), până în Delta Dunării (unde rolul principal este luat de către cătina roşie, o interferenţă cu habitatul 92D0*). Alături de cele trei specii principale menţionate apar numeroase specii de tufărişuri de pădure precum cornul, cruşinul, lemnul câinesc, sângerul, dracila, apoi murul de câmp, măceşul. Diseminat apar şi arbori de luncă precum frasinul danubian, frasinul pufos, salcia albă, plopul alb.