Cod Natura 2000-1355.
Regnul Chordata, clasa Mammalia, ordinul Carnivora, familia Mustelidae.
Este un animal de amurg şi de noapte, uneori însă poate fi văzut şi ziua. Se hrăneşte în special cu păstrăv, lipan şi crap. Dar poate consuma broaşte, raţe sălbatice, lişiţe, rozătoare acvatice (Cenuşă, 2009).
Capul şi trunchiul au 70-90 cm, coada 35-50 cm; înălţimea la greabăn este de 30 cm, urechea 20-30 mm; talpa posterioară are 11-14 cm; greutatea 8-15 kg. Femela este mai mică decât masculul. Capul e mic, turtit şi lat, cu urechile rotunjite, scurte, puţin ieşite din blană, acoperite de un opercul membranos. Ochii sunt mici, aproape de colţurile gurii, cu pupila rotundă. Buzele sunt groase, cea superioară cu mustăţi. Nasul e golaş, cu papile în reţea. Picioarele îi sunt scurte în raport cu corpul, au câte 5 degete unite prin membrană de înot. La înot se foloseşte atât de picioarele dinapoi precum şi de coadă. Degetele sunt desupra păroase, ventral nude. Blana are peri moi şi mătăsoşi; cei moi la bază sunt cafeniu-deschis, către vârf cafeniu-întunecat; perii mătăsoşi sunt cafeniu întunecat, strălucitori. Spatele este cafeniu întunecat şi lucios, iar ventrul cafeniu deschis sau sur-cafeniu cu irizaţii verzui pe gât şi laturile corpului. Pe bărbie, laturi şi pe mijlocul buzei superioare are câteva pete neregulate, albe sau albicioase. Irisul este cafeniu-castaniu. Se întâlnesc foarte rar exemplare cu blana roşcat deschis, galbenă sau albă. Longevitatea este de 17–18 ani, are simţurile foarte dezvoltate, în egală măsură. Vânează adeseori în grup; este animal de amurg şi de noapte cu toate că poate fi văzut şi ziua. Poate rezista sub apă 6–7 minute fără să iasă la suprafaţă. Se hrăneşte cu peşti, broaşte, raci, mamifere mici, acvatice. Răspândirea vidrei în Europa cât şi la noi depinde de posibilitatea procurării hranei ei de bază: peştele. Tocmai de aceea biotopul vidrei îl constituie ţărmurile împădurite ale apelor curgătoare şi stătătoare, fie ele de munte sau de şes, este un mamifer carnivor ce preferă ca habitat cursurile apelor de munte şi vecinătatea acestora.
Vidra e răspândită din Europa până în Asia centrală şi nordul Africii. La noi, e localizată în Deltă şi pe lângă râurile de munte bogate în păstrăvi. Trăieşte în apă şi pe uscat, având vizuina cu două intrări.