Cod Natura 2000-1083.
Regnul Arthropoda, clasa Insecta, ordinul Coleoptera, familia Lucanidae.
Are corpul alungit, masiv, negru cu luciu mat, mandibulele şi elitrele masculilor sunt brune-castanii. Antenele sunt destul de lungi, măciuca lor fiind formată din 4 articole.
Dimorfismul sexual este bine pronunţat la această specie. Masculul are capul masiv şi mandibulele sub forma unor coarne ramificate, foarte mari; culoarea elitrelor este brună-castanie; lungimea corpului variază în limita 25-75 mm.
La exemplare mari, lungimea coarnelor poate atinge aproape jumătate din lungimea totală a gîndacului, care este 25 – 75 mm. Femela are capul şi mandibulele potrivite ca mărime, iar culoarea elitrelor este neagră; lungimea corpului este 25-50 mm.
Populează pădurile bătrâne cu esenţe foioase, preferând în special pădurile de cvercinee, dar poate fi întâlnită şi în zonele de silvostepă şi stepă. Deseori adulţii zboară în grădini şi parcuri.
Ciclul reproductiv durează 5-6 ani, în funcţie de factorii climatici. În decursul zilei adulţii pot fi observaţi pe trunchiurile stejarilor şi altor arbori, hrănindu-se cu scurgerile acestora. Zboară în amurg în decursul perioadei mai-iulie.
Specia este răspândită în Europa, Asia Mijlocie, Crimeea, Caucaz, Africa de Nord și este inclusă în anexele Convenţiei de la Berna ca specie rară şi ameninţată cu dispariţia.